Povestea mea

Cred că pot spune fără să-mi fie teamă că exagerez: vinul este viața mea. Vinul, mai mult decât orice altceva, mi-a adus emoții, bucurii și întâlniri cu oameni minunați.

Cine iubește vinul, în adevăratul sens al cuvântului, iubește cam tot ce este legat de artă, cultură sau filozofie. Iar cine iubește toate aceste lucruri, de regulă nu rămâne indiferent la vin.

Vinul este o operă de artă înrămată într-o sticlă, are propriul univers și propria cultură.

Rolul meu

În căutarea celor care iubesc vinul, am străbătut Japonia în lung și-n lat, am vizitat în ultimii 12 ani toate cele 47 de prefecturi și am ținut sute de evenimente, cu și despre despre vinul românesc.

Cred, cu tot sufletul, că vinul românesc poate îmbogăți viețile japonezilor prin sobrietatea și naturalețea sa, și am căutat neîncetat să transmit, prin intermediul evenimentelor mele, cât de bune sunt de fapt vinurile românești și cât de mult suflet este în oamenii care le fac.

​Cred cu tărie că menirea mea este să transmit locuitorilor acestei țări cât de mult pot din farmecul culturii vinicole românești și din strădania podgorenilor români.

Dacă locuiți în Japonia și vă place vinul, nu mă ocoliți. Aveți o listă cu toate evenimentele viitoare la care aș fi foarte bucuros să vă (re)văd.

 

Începutul

În copilărie visam că voi ajunge un mare scriitor de romane în care protagoniștii vor fi mari aventurieri, drepți și cu onoare, cavaleri cate bat lumea în lung și în lat pentru a o face mai bună. Până în momentul de față nu am apucat să scriu romane însă am avut extraordinara șansă de a ajunge să lucrez în frumoasa lume a vinului. Așa că, am scris câte ceva despre vin... în limba japoneză. Deși aventurierul din mine a vrut neapărat să îmi îndrepte pașii spre Japonia și să mi-i oprească aici, am rămas totuși conectat la rădăcinile ancestrale.
​
Acest site s-a născut în primul rând din dorința de-a mai scrie câte ceva și în limba maternă. Nu pentru ca să nu o uit pentru că lucrurile care fac parte din ființa ta nu se uită. Dar așa, ca să mai reduc din depărtarea dintre cele două locuri pe care le numesc „acasă”.

​Am crescut în Ariușd, un sat mic din judeţul Covasna, la 20 de km nord de Brașov. Nu este trecut pe majoritatea hărţilor. Poate doar cei interesaţi de străvechea cultură Cucuteni au auzit de Ariuşd pentru că aici se găsesc ruine ale unei așezări aparţinînd acestei culturi (motiv pentru care unii cercetători o numesc și „Cultura Cucuteni - Ariuşd”). Este un sat cu o comunitate mixtă, ca mai toate satele din Transilvania. 

Nu am avut o copilărie spectaculoasă. Şcoala generală am făcut-o în Sfântu Gheorghe, liceul în Braşov.

După liceu dădusem examen la două facultăţi şi intrasem la amandouă. În ultimul moment am făcut o alegere care pentru părinții mei a fost neașteptată. Am intrat în Academia Forţelor Aeriene din Brașov (AFA). Armata mi-a plăcut surprinzător de mult. Găsisem în sfârşit un loc în care simţeam că pot să cresc atât moral cât şi fizic. Se făcea carte la nivel înalt şi chiar aveam ce învăţa de la profesori.

Însă nu a fost dat să rămân în AFA. După 6 luni primisem vestea că statul Japonez oferă o bursă de studiu pentru un militar din România. M-am oferit voluntar pentru program. Am avut nişte examene de trecut şi până la urmă am fost selecţionat şi trimis la Academia Naţională de Apărare a Japoniei.

Și așa am plecat spre Japonia. Cu visuri mărețe dar cu inima cât un purice. Am stat 5 ani într-unul dintre cele mai tradiţionaliste și severe școli militare din lume, în care educația morală, fizică și psihică sunt bazate pe un cod al samurailor din perioada Edo.

Absolut totul s-a făcut în limba japoneză. Din secunda 1 mi s-a vorbit numai în Japoneză. Nu engleză și evident nu română. Eram pe altă lume. Eram asemenea unui nou-născut. În cei 5 ani petrecuți în cadrul forțelor de apărare nipone am vizitat majoritatea bazelor militare japoneze şi am trecut prin diferite module de pregătire.

Dorind să profit la maxim de mediul în care mă aflam, am intrat în echipa de karate a academiei. Timp de 4 ani am făcut antrenamente zilnice de 2 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica. Am centura neagră şi sunt membru al JKA (Japan Karate Association). Între timp luasem şi nivelul 1 de limba japoneză (Nihongo Nouryoku Shiken).

Din punct de vedere academic a fost dificil în primii ani din cauza limbii japoneze. Dar, spre norocul meu, pregătirea teoretică din România era peste cea din Japonia așa că am reușit cumva să nu îmi fac țara de rușine.

Întors în România am fost trimis la o unitate militară din Buzău unde am stat 6 luni. Am avut din nou noroc de profesori extraordinari. Am absolvit acolo Şcoala de Aplicaţie pentru Forțele Aeriene Boboc şi am devenit controlor de trafic aerian. După şcoala de aplicaţie am fost trimis în grupa de militari de la ROMATSA în Bucureşti. Am întâlnit și aici oameni extraordinari dar nu mi-a fost dat să rămân.

​În ianuarie 2007 am renunţat la cariera de ofițer şi m-am întors în Japonia unde intenţionam să îmi deschid propria afacere. Totuși nu am uitat niciodată jurământul de militar depus în Brașov când aveam doar 19 ani. Așa că mi-am promis să fac tot ce pot pentru a-mi servi țara și în viața de civil.

În februarie 2007 m-am angajat la E&M Corporation, o companie de IT din Tokyo. În decembrie 2007 se deschidea E&M Corporation România în Brașov. În 2008 am înfiinţat Asociaţia de Afaceri Japonezo-Română (JRBA), o organizație prin care am promovat neîncetat produsele românești în Japonia, în special vinul românesc care, care, spre marele meu noroc, s-a dovedit a fi marea dragoste a vieții mele.

Prin intermediul JRBA, în anul 2008, am organizat la București un seminar în care am prezentat producătorilor români piața vinurilor din Japonia. Acesta a fost momentul în care am luat pentru prima dată contact direct cu lumea vinului românesc. Pasiunea producătorilor români pe care i-am întâlnit atunci mi-a intrat în suflet într-un mod natural și ireversibil. Iar când am început să îi promovez pe aceștia în Japonia, am început să simt cu adevărat că fac exact ceea ce îmi doresc.

Viitorul

Viitorul? Intenționez să îl modelez cu obiective. Obiective mici sunt multe. Obiectivul cel mai mare este să aduc vinul românesc în top 10 vinuri importate în Japonia. La un moment dat voi ajunge și acolo.

Dacă doriți să știți mai multe mi-ar face plăcere să vă răspund la întrebări AICI.

 

Emoții, bucurii și oameni

Emoții, bucurii și întâlniri cu oameni dragi. Acestea sunt momentele în care îmi doresc ca vinurile românești să poată fi alături de iubitorii de vin din Japonia. Se spune că viața fără vin nu are culoare, dar vinul fără oameni dragi, își pierde menirea. 

Voi continua să vă ofer și în anii care vin vinuri bune și oneste, care să vă fie alături de momentele importante, să vă intensifice bucuriile și să vă adâncească prieteniile. 

Vă mulțumesc și vă aștept la următorul eveniment!