Conținutul coșului

Nu aveți niciun produs în coș

Una dintre cele mai simple criterii de alegere a unui vin este soiul de struguri din care acesta a fost obținut. În prezent mai toate etichetele lumii, cu excepția câtorva regiuni vinicole din Franța, specifică soiul de struguri.

Unele dintre cele mai cunoscute soiuri de struguri pentru vinurile roșii includ Pinot noirCabernet Sauvignon și Merlot

Acestea sunt cunoscute drept soiuri de struguri internaționale, și așa cum sugerează numele, vinurile din aceste soiuri sunt produse în majoritatea țărilor viticole ale lumii.

România nu face excepție. Cu toate acestea, mulți dintre cei care se avântă pentru prima dată în lumea vinului românesc, pot fi tentați de exotismul soiurilor autohtone și pot trece cu vederea niște vinuri cu adevărat excepționale produse din soiuri internaționale.

Pentru început, ar putea fi o idee bună să rezistați farmecului soiurilor autohtone și să începeți cu cele internaționale. Dacă ați degustat soiuri similare din alte țări, vă va fi mai ușor să recunoașteți profilul lor aromatic, iar prin comparație puteți începe să explorați potențialul vinului românesc.

Pentru a vă ajuta să începeți, am pregătit un pachet cu trei vinuri roșii românești, produse din soiuri internaționale.

Notă importantă

Pe lângă reducerea afișată pentru acest set, membrii Daniel's Wine Club beneficiază în același timp și de reducerea de membru. Dacă încă nu v-ați alăturat clubului nostru, vă invităm să o faceți aici.

Vinurile din acest set

  1. Mirachi Cabernet Sauvignon 2020
  2. Anima Pinot Noir 2018
  3. Metamorfosis Merlot 2018
Reducere 10 %
Reduceri membri*

Vinuri roșii românești din soiuri internaționale / Set de 3 sticle / 10% reducere

Preț normal ¥10,010 ¥9,009 Reducere 10 %
Preț unitar
pe 
Disponibilitate
 
Prețurile afișate au taxa de consum inclusă. Verificați pagina [Metode și taxe de livrare] înainte de a plasa comanda.